Instituţionalizat, fără viitor. Protecţia statului, singura perspectivă pentru 35 de mii de copii

Instituţionalizat, fără viitor. Protecţia statului, singura perspectivă pentru 35 de mii de copii

În România, 35 de mii de copii trăiesc în centre de plasament, numite generos "case de copii". Clădiri pompoase, reci, îi adăpostesc pe cei despre care părinţii nu mai vor să ştie nimic. Pentru că nu există o strategie de integrare după vârsta majoratului, mii de tineri ajung pe străzi imediat ce statul îşi ia mâna de pe ei.17

Zeci de mii de copii aşteaptă în fiecare zi să fie luaţi acasă de cineva.

Niciunul nu ştie, de fapt, ce înseamnă cuvântul "acasă". Trăiesc în centre de plasament ca în regim de internat. Primesc haine, mâncare, nu şi atenţia unor părinţi care i-ar ajuta să se dezvolte normal.

Când ies de sub protecţia statului, cei mai mulţi se trezesc singuri şi neajutoraţi.

Le lipsesc banii, au dificultăţi în a găsi un loc de muncă, doar puţini intră la facultate. Situaţia lor locativă este precară: nu au sau sau au prea puţin, sfârşind emoţional. Şi sunt expuşi unui risc mai mare de a comite sau de a fi victime ale unei infracţiuni, spune directorul Fundaţiei Konrad Adenauer, Thorsten Geissler.

Vasile Porumbaru a fost abandonat de la naştere. Mama lui a murit, iar tatăl nu vrea să ştie nimic de el. La 33 de ani, în afară de câteva amintiri, nu duce cu el nimic. Nu se plânge, pentru că spune că a avut noroc să crească într-un centru unde condiţiile erau bune.

La scurt timp însă, centrul s-a desfiinţat, iar atunci Vasile s-a văzut nevoit să înfrunte singur viaţa. A fost momentul în care s-a hotărât să pună bazele unei asociaţii prin care să-i ajute pe copiii din centrele de plasament. Îi ajută să se integreze în societate, le asigură un adăpost şi le caută de muncă.

În 3 internate din Ploieşti,  24 de tineri îşi caută drumul în viaţă sub îndrumarea lui. Printre ei se află şi Cristi. Zâmbeşte mai tot timpul şi-i priveşte cu indulgenţă pe cei care râd de situaţia lui. De 8 ani e pe cont propriu. Pentru că statul, cel care l-a crescut, n-a ştiut să-l îndrume în viaţă.

Pentru întreţinerea copiilor care trăiesc în centrele de plasament, statul plăteşte peste 150 de milioane de euro anual.