Dorinel va intreaba: cum arata cerul?

Buna! Eu sunt Dorinel, am 4 ani si asta e povestea mea…

De foarte multi ani mama nu mai spera ca va mai avea vreodata baitel, dar eu m-am gândit sa-i fac o surpriza. Am 12 saptamâni si ea înca nu stie. Abia astept sa o cunosc !

Sunt în burtica ei de 28 de saptamâni, ma simt bine si ocrotit dar tare nedumerit sunt când ceva ma smulge de acolo iar eu nu sunt pregatit. As vrea sa tip dar nu pot sa respir pâna când o doamna doctor ma ajuta si reusesc sa scot un sunet dar înca nu pot respira. Iau si o nota, nota 2 si 5 la cinci minute; nu este o nota mare dar eu sunt mare, am 1200 gr.

Mama e tare fericita dar eu nu stiu daca voi supravietui primei nopti. Plamânii mei nu sunt destul de dezvoltati nici macar pentru a primi oxigenul ce intra prin tubul asta mare din gurita mea.

E dimineata ! Am reusit dar îmi este întepat tot corpul, tubul ma deranjeaza si mama nu e lânga mine. Nu e tocmai asa cum mi-am imaginat ca va fi, iar când am cunoscut-o pe mama , plangea, dar nu de fericire. La scurt timp m-am si botezat, de atunci ma cheama Dorinel Tilica.

Zilele trec … multe perfuzii, transfuzii si o face din nou pe mama sa plânga, dar eu voi lupta în continuare. Dupa doua saptamâni mama îmi intinde un deget si eu îl prind în manuta si n-as mai vrea sa-i dau druml. A trecut o luna si jumatate … e o zi mare, nu voi mai fi intubat iar tubul va fi înlocuit cu o mascuta. E mult mai bine asa ! La câteva zile mama ma ia în brate pentru prima oara. Sunt fericit ! Stau nemiscat si n-as mai vrea sa ma mai dezlipesc de pieptul ei. Parea ca totul va reveni la normal, ba mai mult, il cunosc si pe tata . Ii aud vocea si ma straduiesc sa deschid ochii si sa privesc în directia lui.

Tata îmi vede pentru prima oara ochii negri si mari. E coplesit de emotie. În curând îmi verifica ochisorii si d-nul dr. oftamolog sa vada daca vederea mea este în regula dar n-a putut sa ne dea nici o veste buna. Facusem retinopatie si îmi pierdeam vederea într-un ritm alert.

Dupa 3 luni, parintii ma iau acasa, îmi cunosc surioara, sunt alintat si rasfatat desi din pacate nu-i vad chipul mamei doar o aud.Cumplite au fost acele zile dar mai cumplit pentru ca in jurul meu auzeam doar voci: mami, tata, surioara si multe alte voci.

O oaza de speranta se întrevede printr-o operatie la o clinica din America: William Beaumont din Detroit care trebuie început de la o vârsta cât mai frageda, însa costurile sunt cu mult peste posibilitatile financiare ale parintilor mei. Daca la început timpul se scurgea în favoarea mea si cu fiecare zi ce trecea sansele sa supravietuiesc erau tot mai mari, acum timpul s-a întors împotriva mea si cu fiecare zi care trece se scurg si sansele mele de a putea vedea vreodata.

Asa m-am gandit sa scriu povestea mea în speranta ca o va citi destui oameni cu inima buna ce mi-ar putea acorda o sansa sa nu ma întreb niciodata de ce sunt diferit de ceilalti copii, de ce nu ma pot juca, de ce nu pot sa-mi îmbratisez mama …

Va multumesc ca mi-ati citit povestea , va multumesc din suflet pentru ajutorul vostru !
Cu drag,
Dorinel Tilica

Donatii:
Pentru cei care vor sa îl ajute pe Dorinel, la BCR, sucursala Stefan Luchian, Botosani, pe numele mamei, Tilica Mariana, s-au deschis urmatoarele conturi:
-în lei:RO68RNCB0579040596800001
-în euro: RO41RNCB0579040596800002

Contact:
Pentru mai multe detalii, familia Tilica poate fi contactata la numarul de telefon: 0726.453.127
Web: https://dorintilica.blogspot.ro/